Sari direct la conținut

Copilul are sângerări nazale? Când ar trebui să îngrijoreze și ce este de făcut. Medic ORL: „Când copilului îi curge sânge din nas, el nu trebuie culcat pe spate cu mâinile sus. Astfel de măsuri pot agrava situația”

HotNews.ro
Copilul are sângerări nazale? Când ar trebui să îngrijoreze și ce este de făcut. Medic ORL: „Când copilului îi curge sânge din nas, el nu trebuie culcat pe spate cu mâinile sus. Astfel de măsuri pot agrava situația”
Cele mai frecvente motive pentru care apar sângerările nazale la copii sunt aerul uscat, scobitul în nas, suflarea nasului prea tare, rănirea nasului,  răcelile, alergiile, obiectele introduse în nas și medicamentele/Foto: Shutterstock

Un episod de sângerare nazală poate părea înfricoșător pentru un părinte. Însă astfel de episoade pot fi frecvente, mai ales dacă aerul dintr-o încăpere este uscat. De cele mai multe ori, aceste sângerări nazale nu reprezintă o problemă gravă și ajung să nu mai fie o problemă la adolescență. Sunt însă și situații – chiar dacă rare – în care sângerările nazale sunt semnele unor boli grave care trebuie investigate amănunțit. Dr. Armand Agache, medic primar ORL, explică despre ce este vorba.

Termenul medical pentru sângerarea nazală este epistaxis. Cele mai multe episoade de acest fel la copii au loc în partea anterioară a nasului, în apropierea nărilor, în urma ruperii unui vas de sânge sau a mai multora, de la nivelul mucoaselor nazale, potrivit Johns Hopkins Medicine.

„Majoritatea sângerărilor nazale la copii, se întâmplă, practic, din motive anatomice. La întrarea în nas, la circa un centimetru de vestibulul nazal, pe ambele părți ale septului nazal există o zonă extrem de bine vascularizată. Se numește pata vasculară Kiesselbach pe care o avem cu toții. La copii, vasele sunt mai superficiale și, uneori, dilatate. Aici este practic zona principală unde poate apărea sângerarea”, explică dr. Armand Agache, medic primar ORL.

Evident că, fiind poziționată aproape de intrarea în nas, zona este și foarte expusă, adaugă specialistul: „Și se poate întâmpla să te lovești puțin la nas și să apară o sângerare. Nu mai vorbim despre degețelele introduse unde nu trebuie”.

Cele mai frecvente motive pentru care apar sângerările nazale la copii sunt aerul uscat, scobitul în nas, suflarea nasului prea tare, rănirea nasului,  răcelile, alergiile, obiectele introduse în nas și medicamentele. În multe situații însă nu este identificată nicio cauză pentru sângerarea nazală.

Alertă dacă se întâmplă frecvent

Alte sângerări nazale la copii pot apărea într-un context inflamator, punctează medicul ORL. O sinuzită, de exemplu. „Pot exista cauze legate de boli vasculare, hematologice, hepatice, cardiovasculare sau endocrine. Deci sunt multe alte situații. În momentul în care copilul vine la un consult ORL și se exclude o cauză minoră de sângerare nazală, atunci, sigur, copilul trebuie investigat serios, împreună cu medicul pediatru, cu laboratorul de analize și cu alți specialiști pentru a depista despre ce este vorba”, mai spune dr. Armand Agache.

Frecvența cu care se repetă episoadele de sângerare nazală este un criteriu de alarmă. „Dacă un copil are sângerări nazale o dată la câteva zile sau chiar de câteva ori pe lună, dar acestea sunt nesemnificative, se opresc repede, atunci nu este o problemă. Pentru că e clar că la mijloc este o chestiune legată de un anumit eveniment sau comportament al copilului. Dar în momentul în care situația devine frecventă și cantitatea de sânge e mare – de exemplu se umplu câteva șervețele – , atunci e obligatoriu de făcut un consult ORL”, specifică medicul.

Potrivit Mayo Clinic, trebuie solicitat ajutor de urgență în cazul în care sângerările nazale implică o cantitate de sânge mai mare; durează mai mult de 30 de minute; apar amețeli sau în cazul în care sunt urmarea unui accident.

Cum trebuie gestionat un episod de sângerare

Atunci când copilului îi curge sânge din nas, el nu trebuie culcat pe spate cu mâinile sus, atrage atenția medicul ORL. „Nu doar că nu sunt de ajutor astfel de măsuri, dar chiar pot agrava situația. Pentru că atunci când cineva sângerează și stă culcat, evident, va începe să aibă sânge în cavitatea orală și asta îl va deranja. Va începe să tușească, să icnească și, practic, crește presiunea în zona cefalică, fapt care agravează sângerarea”, avertizează medicul.

Ce trebuie făcut este să se așeze copilul cu nasul în jos și lăsat puțin sângele să curgă. După care trebuie introdus în nas un tampon zdravăn de vată plin cu substanțe vasoconstrictoare sau chiar anticoagulant, recomandă medicul. Eventual, se poate interveni și cu niște picături de nas – în nara în care sângerează – și se poate ține apăsat cu degetul deasupra, fără a exercita o presiune atât de mare încât să mutăm nasul din loc. „Deci, o compresie cu degetul pe nara din care curge sânge. Uneori, se poate inteveni și cu bureți resorbabili, dar asta înseamnă deja că pacientul știe despre ce este vorba”, detaliază dr. Armand Agache.

Episoadele importante, la copii care au și alte patologii

Dacă sângerarea nu se potolește, atunci, în mod firesc, trebuie mers la medicul ORL. Acesta îi poate examina fosele nazale, aspira cheagurile și sângele și pune un tampon special. „Uneori, este nevoie și de un tratament medicamentos, de administrare de medicamente hemostatice, coagulante. În anumite situații, poate fi nevoie de o cauterizare prin metode chimice cu nitrat de argint a zonei de unde sângerează. În situațiile în care sângerarea este abundentă și, într-o primă fază, nu se descoperă exact sediul epistaxis-ului, se poate face un tamponament nazal care poate fi anterior sau posterior. Sau, în situații și mai grave, pacientul trebuie dus în sala de operație și cu ajutorul endoscopiei cu vizualizare directă se practică hemostaza prin cauterizare sau, dacă e nevoie, și de ligaturi vasculare”, precizează medicul ORL.

Însă, subliniază specialistul, cazurile grave sunt extrem de rare la copii: „Sigur că ele există și pentru că sunt copii care au și alte patologii. Dacă, de exemplu, ficatul nu produce factorii de coagulare necesari și pot apărea deficiențe ale procesului de hemostază. Iar acei copii vor avea probleme. Dar, așa cum am spus deja, în aceste situații este nevoie de o echipă medicală care să investigheze copilul pe mai multe paliere și să recomande un tratament complex”, conchide medicul ORL.

INTERVIURILE HotNews.ro