Eu am o vorbă: dacă nu merge din prima, n-o să meargă nici din a doua!  

Episodul 1.  

Am doar 19 ani, sunt student, singur și nu am baaani… și chiar n-aveam, abia m-am rugat de părinți să-mi dea să plătesc un curs de dans. Văzusem un fluturaș pentru cursuri de dans, standard și latino, timp de 3 luni de zile la Casa Studenților din București, și mi-am zis că e o ocazie bună de a cunoaște fete. Eu, ăla care se uită în stânga și în dreapta și nu face niciun pas. Și, cum eram eu obișnuit să mă uit fix la cineva, la înscriere, când să urc treptele, n-am ratat ocazia. Am văzut două fete coborând. M-am uitat la prima, mi-a zâmbit, m-am uitat la a doua, mi-a zâmbit și ea și am rămas fixat, până mi-a spus:  

– De ce te uiți la mine?  

– Îmi place cum zâmbești! – am zis eu de colo și mi-am continuat drumul către înscrieri, în timp ce ele s-au dus spre ieșire.  

În ziua primului curs, ce să vezi, erau în aceeași grupă cu mine. La primele ședințe, exersam individual pașii de bază. Apoi urma să facem perechi. Uau, mi-am zis, pereche? Așa ușor să fie? Cu o aparentă încredere în mine, dar roșu tot în obraji, m-am îndreptat către ea și am început să dansăm.

– Gabi! – zic eu de colo.  

– Dana! – zice ea. Avea părul natural, blond, prins într-un fel să nu-i vină în ochi, o bluză roșie și sandale cu barete și toc, cum probabil se cerea la curs. 

Cursurile se țineau de două ori pe săptămână. Mă simțeam atât de bine alături de ea, că începusem să număr zilele până la următorul curs, doar ca să o văd din nou. De fiecare dată când se apropia, inima îmi bătea mai tare. 

Numai că se apropia sfârșitul cursului pentru începători, iar eu nu făcusem niciun pas concret și iată că sosise ziua de concurs pentru etapa intermediară. Ea, încrezătoare în forțele proprii, eu aerian, cu gândul la ea, am sfeclit-o. Și am sfeclit-o rău de tot. N-am condus-o cum trebuie, probabil am și călcat-o pe picioare, încât a început să plângă biata fată. Mi-a zis că venise la cursuri pentru dans, nu să-și găsească pe cineva, și că își dorea foarte mult să meargă mai departe. Dar, pentru că nu am fost în stare să o conduc, totul s-a terminat.  

What? Cum s-a terminat? Nu se poate! Și dă-i și sun-o zilele următoare, și ea nimic, îmi închidea telefonul. Așa m-am hotărât să merg la ea la facultate cu un trandafir roșu, s-o aștept să iasă de la ora de sport. Era anul II la Medicină. Nu se aștepta să mă vadă. S-a așezat lângă mine pe o bancă, dar o simțeam stingheră, parcă nu știa cum să scape mai repede. Am văzut o monedă pe jos, m-am aplecat și am zis:  

– Ăsta e norocul nostru.  

– E norocul tău! – zise ea de colo.  

Văzând că n-am șanse de izbândă, mi-am luat rămas bun de la ea și am plecat cu capul înainte, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar o altă fată pe care am ratat-o.  

Episodul 2.  

Am doar… 29 de ani, sunt singur, lucrez, am ceva baaani… 

Stăteam la job pe Facebook și tocmai îmi apăruse o notificare că fusese ziua Danei. I-am urat „La Mulți Ani!” și am întrebat-o ce mai face. Mi-a răspuns că bine și că lucrează. O perioadă n-am mai băgat-o în seamă. Trecuseră 10 ani, dar încă eram supărat că mă respinsese. 

Apoi am început să o întreb de una, de alta, și, culmea, ea îmi răspundea, dar niciodată imediat, tocmai când nu te așteptai. Până când, după vreo 2-3 luni de tatonări pe Messenger, i-am propus să ne vedem.  

– Când?  

– Păi, după program, ne întâlnim acolo unde ne-am cunoscut!  

Și ne-am revăzut la Casa de Cultură a Studenților. Nu prea se schimbaseră multe, doar școala de dans nu mai era. Dar când am revăzut-o, culmea, parcă m-am închis în mine. Nu trecusem peste respingere. Ulterior mi-a spus chiar că eram ca o țestoasă care se închidea în carapace, aluzie la faptul că nu dădeam frâu liber sentimentelor.  

Spre final, am condus-o la stația de troleu și, la un moment dat, nu mai știu cum decursese discuția, dar apucase să mă scoată din sărite, și i-am zis:  

– …și ce vrei să spui, că eu sunt jumătatea ta?  

Cu ochii parcă un pic înlăcrimați?!, nu mai știu, că era și seară, într-o zi de toamnă, a dat din cap afirmativ!  

– Trebuia să te hotărăști de acum 10 ani!, am urlat eu de colo.  

Păi și cum să nu urli când auzi așa ceva? Să nu te apuce toți nervii? 10 ani duși pe apa sâmbetei, eu singur, fără nicio relație, și ea, trecută prin 2 relații, ba chiar una care i-a lăsat sechele serioase. 

Dar cum a doua zi trebuia să plec cu mașina în provincie, la casa părăsită a bunicilor, i-am propus să vină cu mine, dacă avea chef. De obicei, mergeam singur într-o plimbare, și-am fost surprins să aud că vine. I-am zis să se îmbrace mai gros, că o să mergem în zonă de deal. A doua zi, să nu o mai recunosc. A venit îmbrăcată ca un copil, înfofolită toată într-o geacă de iarnă, și cu gluga pe cap!  

În mașină i-am pus ce muzică îmi plăcea mie, genul What’s Up a lui Dj Rynno & Sylvia, J. Yolo, numai bună la drum lung. Ea mi-a zis că sună trist, pentru că versurile vorbeau despre tristețe. Dar pentru mine conta ritmul. 

Când ne-am întors, ne-am sărutat în mașină și ceva s-a aprins acolo între noi, că am invitat-o pe bancheta din spate. N-am mers foarte departe, că era frig și cam incomod, mai trecea și lumea prin parcare, dar a fost ceva plăcut. Nici ea nu se aștepta să mergem atât de departe.  

După o lună-două i-am propus să se mute la mine. Voiam să recuperez timpul pierdut. Plus că, ce relație e aia în care te vezi numai în weekend? Voiam să dormim împreună. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Gabriel Cibotariu

Parteneriat media